Principe

Ieri am iesit cu Razvan prin curte, ca nu mai reuseam sa ii limitez spatiul de joaca doar la terasa ingradita.

Am fost pe la pasari, i-am aratat gainile, curcanul, cocosul si cele trei curci pe care le cresc bunicii in tarc. Nu prea l-au interesat, semn ca le vizitase deja cu bunelu' inainte de somnul de amiaza. I-a zarit pe bunici in gradina care plantau legume. Si gata, nimic altceva nu a mai fost atractiv, decat posibilitatea de a fugi pana la ei. Si-a luat avant, sa porneasca pe carare spre ei. Cand, deodata, s-a oprit, s-a uitat la mine si mi-a transmis un mesaj pe bebeleasca. S-a uitat la mine lung, sa vada daca l-am inteles. Bineinteles ca nu am inteles.
Am avut surpriza sa constat ca Razvan voia de fapt sa raman pe loc, langa tarcul cu gaini. Si sa nu merg cu el la bunici. Nu puteam sa cred, era un nivel de independenta ce nu s-a manifestat anterior.
Am ramas pe loc, el a pornit. S-a oprit dupa doi pasi, s-a uitat sa vada daca il urmez. A mai facut doi pasi, am facut si eu doi pasi. S-a oprit, m-am oprit si eu. A inteles ca voiam totusi sa merg cu el si a venit la mine si m-a impins pana langa tarc, ca sa pricep ca eu trebuie sa raman acolo. Si a plecat apoi singurel la bunici. Incet, ca sa nu se loveasca si sa nu se impiedice. De acolo, m-a salutat cu o fluturare gratioasa de mana. De principe....